Apiterapia, sau terapia cu ajutorul produselor apicole este o formă de medicină alternativă care abordează din punct de vedere științific aspectele practice ale utilizării produselor stupului în menținerea sănătății și tratarea anumitor afecțiuni.
Mierea, polenul, păstura, propolisul, ceara, lăptișorul de matcă, veninul de albine, aerul de stup sunt produse naturale cu un bogat conținut de principii active esențiale fiind utilizate ca și remedii în diferite afecțiuni încă din cele mai vechi timpuri.
Produsele stupului sunt extrem de utile organismului uman, dar utilizarea lor corectă (gramaj, perioadă, mod de administrare, asocieri) presupune recomandarea unui specialist, după consultul medical.